21/05/2012
  • Contact
  • Mica publicitate

JDD Bun de citit

Cotidian online regional

  • Bihor
  • Bistrita-Nasaud
  • Cluj
  • Maramures
  • Salaj
  • Satu-Mare
  • Acasa
  • Actualitate
  • Administratie
  • Economic
  • Educatie
  • Eveniment
  • Politica
  • Social
  • Sanatate
  • Sport
  • Timp liber

În România se fac zilnic 400 de avorturi

18/04/2012 de catre Marieta Cocoi Leave a Comment

În ţara noastră, se fac, în medie, 400 de avorturi pe zi, ceea ce ne plasează pe locul al patrulea în clasamentul ţărilor Uniunii Europene cu cele mai multe întreruperi de sarcină.

36% dintre femei declară că au făcut cel puţin un avort. Doar 60% dintre respondente sunt îngrijorate că ar putea avea o sarcină nedorită. Mai mult, peste jumătate dintre femeile fertile din România au un nivel scăzut de educaţie sexuală – adică în domeniul sănătăţii reproducerii – şi cunosc foarte puţine lucruri despre efectele folosirii mijloacelor de contracepţie. Datele apar într-un sondaj, publicat astăzi de Institutul de Politici Publice, realizat pe un eşantion reprezentantiv pentru populaţia de femei fertile, cu vârste între 18 şi 49 de ani.

Sursa: www.rador.ro

Publicat in: Social Etichete: avort, educatie sexuala, femei, romania, uniunea europeana

Articole similare

  • Campioana României a remizat cu Steaua Bucureşti 1-1
  • Mandinga a luat prin surprindere presa de la Eurovision Song Contest
  • Noua Dreaptă Bistriţa-Năsăud susţine familia tradiţională
  • LIDL va deschide joi al 137-lea magazin din România
  • BOSCH vine la Cluj! 340 de locuri de munca noi, din vara 2013
  • Femeile democrat liberale au spus „Nu” violenţei în familie
  • “Despre oameni și melci”, în regia lui Tudor Giurgiu, deschide TIFF 2012
  • Tricolorii şi-au stabilit programul pentru JO
  • Congresul Naţiunii Kiwanis România la Primăria Oradea
  • România ar putea intra în Schengen

Profesorii bistriţeni ies abia miercuri la miting

21/01/2012 de catre Andra Schneider Leave a Comment

Sindicatele din învăţământ se vor alătura oficial protestelor de stradă miercuri, 25 ianuarie, au anunţat liderii UJSLI Bistriţa-Năsăud. Sindicaliştii pregătesc şi o grevă generală, însă trebuie să treacă printr-un referendum intern înainte de declanşarea acesteia.

Mihai Mocian, preşedintele UJSLI Bistriţa-Năsăud a declarat că sindicaliştii bistriţeni vor organiza propriul lor miting în 25 ianuarie, dată pentru care au primit aprobare de la Primăria Bistriţa. Mitingul este programat de la ora 15,00 în faţa Prefecturii Bistriţa-Năsăud. Sindicaliştii şi-ar fi dorit şi o grevă generală care să debuteze de luni, 23 ianuarie, însă noile procedurile legale îi obligă să treacă înainte  printr-un referendum intern: “Trebuie să facem referendum, pe baza revendicărilor solicitate şi trebuie să fim acreditaţi cu jumătate plus unu pentru declanşarea grevei.Timpul era foarte scurt şi nu puteam face toate demersurile legale pentru a declanşa greva. La sfârşitul lunii vom face şi referendum, pentru a avea acordul colegilor noştri în vederea declanşării grevei generale pe termen nelimitat”, a declarat Emil Mocian.

Publicat in: Social Etichete: bistrita, miting, profesori, proteste

Articole similare

  • Dascălii ies din nou în stradă
  • Importanţa rezultatului poate elimina spectacolul
  • Străzi şi case inundate după o ploaie torenţială
  • Ţărăniştii bistriţeni, primii pe panourile electorale
  • Incendiu la un complex sportiv din Bistriţa
  • Concurs de tăiat buşteni la Bistriţa
  • Bărbat ars de viu în propria casă
  • Bistriţa a sărbătorit Ora Pământului cu ciclism, concerte şi jonglerii cu foc
  • Pensiune în flăcări
  • Tânăr rănit grav după ce a fost lovit de o maşină pe trotuar

Internetul și telefonia mobilă sunt în prim planul reclamațiilor la OJPC

10/01/2012 de catre Andra Schneider Leave a Comment

Potrivit comisarului șef al Oficiului Județean pentru Protecța Consumatorului  Bistrița – Năsăud, Dina Suciu, cele mai multe sesizări primite de la consumatori au fost legate de prevederile contractelor pentru furnizarea serviciilor de internet, televiziune și telefonie.

Despăgubiri pentru promoții

„Beneficiarii unor promoții nu stiu că  dacă vor să rezilieze contractul, trebuie să plătescă despăgubiri, unele din acestea fiind, conform prevederilor contractuale, mai mari decât promoția de care au beneficiat, în sine. Operatorii profită de faptul că legea le permite să ceară clienţilor returnarea banilor  dacă reziliază contractul înainte de termen”, spune șeful OJPC.

„În luna decembrie a scăzut foarte mult numărul reclamaţiilor înregistrate. Dacă în mod normal aveam între 40 şi 50 lunar, în decembrie am avut 14 reclamaţii, dintre care patru împotriva operatorilor de telefonie mobiă, internet şi televiziune. Unele dintre ele sunt justificate, dar multe dintre ele, nu”, adaugă Dina Suciu.

foto: tv bistrita.ro

 

Publicat in: Social Etichete: dina suciu, ojpc bistrita, reclamatii consumatori

Articole similare

  • Nu exista articole similare

Teaca are de astăzi Centru de Permanenţă în loc de spital privat

12/12/2011 de catre Andra Schneider Leave a Comment

Oficialităţile din Bistriţa-Năsăud au tăiat luni panglica noului Centru de Permanenţă din Teaca, amenajat în clădirea fostului spital public, desfiinţat în aprilie prin ordin ministerial. În clădire ar fi trebuit să funcţioneze un spital privat în parteneriat cu primăria, însă firma din Bucureşti cu care s-a încheiat contractul a fost de negăsit timp de câteva luni,

 

Noul centru de permanenţă din Teaca este deservit de şapte medici de familie, care asigură garda prin rotaţie. Centrul a fost deschis oficial luni de Direcţia de Sănătate Publică însă nu va fi funcţional în această săptămână, din motive de organizare a gărzilor. Centrul nu va funcţiona de mâine, prefectul a insistat să fie deschis repede, va mai dura puţin. Este bine totuşi bine că-l avem, măcar pentru urgenţe, deşi am fi preferat un spital aici”, spune primarul din Teaca, Iustin Damian.

 

Au dat bir cu fugiţii, dar cer daune morale

 

Povestea spitalului din Teaca, desfiinţat în luna aprilie prin ordin ministerial este una complicată. După ce comunitatea s-a revoltat împotriva desfiinţării, autorităţile comunale au încercat să înfiinţeze un spital privat şi au acceptat un parteneriat cu o firmă din Bucureşti , SC Hospital Clinic dr. Filip SRL. Parteneriatul nu a funcţionat însă, iar primarul susţine că după ce a făcut angajări, reprezentanţii firmei au fost de negăsit şi nu şi-au mai respectat contractul. Primăria somată de prefectură a anulat însă în luna august contractul de asociere cu firma bucureşteană. Partenerii  însă le-au dat  întâlnire celor de la Teaca pe culoarele Tribunalului Bistriţa, pentru că i-au dat în judecată  pe motiv de nerespectare a contractului. SC Hospital Clinic dr. Filip SRL, cere morale şi materiale de sute de mii de euro, iar primul termen al procesului cu Primăria Teaca este fixat în luna aprilie a anului viitor. Firma din Bucureşti nu este însă la prima ispravă de acest gen şi potrivit ziarului de Adevărul are la activ mai multe conflicte cu administraţii locale din întreaga ţara cu care a încheiat parteneriate public-privat.

 

Publicat in: Social

Articole similare

  • Nu exista articole similare

Contact JDD | Termeni si conditii

Inapoi sus

Copyright © 2012 JDD. Toate drepturile rezervate. Dezvoltare web WebRaptor. Log in