Aproximativ un hectar şi jumătate de pădure de molid şi fag a fost afectat de un incendiu produs în Munţii Bârgăului din judeţul Bistriţa-Năsăud, flăcările fiind stinse de pompieri după şase ore de la primirea sesizării.
Potrivit comunicatului remis marţi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, pompierii au fost anunţaţi luni după amiază despre producerea unui incendiu de pădure pe raza comunei Leşu.
O autospecială de intervenţie cu apă şi spumă de la Secţia de Pompieri Năsăud, cu opt pompieri, din cadrul Gărzii de Intervenţie Sângeorz-Băi, s-a deplasat de urgenţă la faţa locului pentru a sprijini forţele de intervenţie din comunele limitrofe care acţionau în zonă.
Pompierii au ajuns la locul intervenţiei cu o întârziere de aproximativ 90 de minute, ultimii opt kilometri trebuind să fie parcurşi pe jos din cauza terenului accidentat şi greu accesibil.
“În momentul ajungerii la locul intervenţiei, pompierii militari, pompierii voluntari şi reprezentanţii Ocolului Silvic ‘Plaiurile Heniului’ au constatat că ardea pădure litieră şi coronament pe o suprafaţă de aproximativ 1,5 hectare. S-a acţionat cu mijloace de primă intervenţie şi motofierăstraie pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Incendiul a fost localizat la ora 18,30 şi lichidat la ora 21,50. În urma incendiului au ars aproximativ 1,5 hectare de pădure de molid în amestec cu fag”, se arată în comunicat.
Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.
Sursa: www.agerpres.ro











