O femeie a fost accidentată pe o trecere de pietoni din Oradea, şoferul vinovat părăsind locul accidentului.
Ieri, în jurul orei 12.00, orădeanca A.A., de 55 de ani, s-a prezentat la un spital din Oradea susţinând că a fost victima unui accident rutier. Aceasta a declarat că, marţi dimineaţa, în jurul orei 06.40, pe strada Ady Endre, în timp ce se angajase în traversarea carosabilului, pe marcajul pietonal, a fost acroşată de un autoturism, care, după acroşaj, şi-a continuat deplasarea.
“În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii l-au identificat pe conducătorul auto suspectat că a condus autoturismul implicat în accidentul rutier ca fiind orădeanul C.I., de 40 de ani. În urma acroşajului, victima a suferit diverse leziuni. Cercetările în cauză continuă”, a precizat inspector principal Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.



