18/05/2012
  • Contact JDD MM
  • Mica publicitate

JDD Bun de citit

Cotidian online regional

  • Bihor
  • Bistrita-Nasaud
  • Cluj
  • Maramures
  • Salaj
  • Satu-Mare
  • Acasa
  • La zi
  • In judet
  • Sport
  • In oras
    • Utile
    • Unde mergem?
  • Invatamant
  • Sanatate
  • Politica
    • Administratie
  • Editorial
    • Agora
  • VIP local
  • Justitie

Explorări joacă astăzi în compania campioanei

22/02/2012 de catre Ana Bianca Andrei Leave a Comment

Al treilea succes consecutiv pentru vicecampionii României la volei masculin. Ştiinţa Explorări Baia Mare s-a impus luni seara, în faţa grupării CSU Galaţi, într-un meci restant din etapa a 18-a a campionatului Diviziei A1 de volei masculin.

Băimărenii au câştigat în trei seturi, cu scorul de 3-0 (12, 12, 11).

Partida a reprezentat o simplă formalitate pentru gazde, replica oaspeţilor fiind extrem de slabă. În aceste condiţii, antrenorii Marius Botea şi Sorin Pop au introdus în teren şi rezervele, care au contribuit din plin la una dintre cele mai categorice victorii din istoria recentă a clubului.

“Sigur că ne aşteptam să câştigăm cu 3-0. A fost un meci facil. Miercuri vom avea o partidă foarte grea în deplasare cu campioana. În tur ne-am apropiat de ei, poate reuşim şi acum. Ar fi bun şi un punct, dar nu ne vom da la o parte, dacă vom avea şansa să câştigăm. Ne interesează însă foarte mult ultimele două partide din sezonul regulat, cu Unirea Dej şi Piatra Neamţ”, a declarat tehnicianul băimărean Marius Botea.

Pentru Ştiinţa Explorări au evoluat Veber, Păştean, Socaciu, Borota, Răileanu, Ţuţea şi Tofan (libero). Au mai jucat Teuşan, Negrean, Kecskemeti, Mititelu şi Neamţ.

Rematul porneşte ca favorită

Astăzi, de la ora 18:00, Ştiinţa Explorări va juca în deplasare la Zalău, în compania campioanei Remat, în cadrul celei de a 21-a etapă a Diviziei A1. Partida va începe la ora 18.00 şi va fi transmisă, în direct, de postul de televiziune Digi Sport 2. Întâlnirea va fi arbitrată de Tudor Pop (Cluj-Napoca) şi Darius Mesca (Ploieşti), în timp ce observator din partea FRV va fi Vasile Măşcăşan (Târgu Mureş).

“Gazdele sunt favorite, dar asta nu înseamnă că nu ne vom juca şansa. Pentru mine este o plăcere să joc la Zalău, pentru că am petrecut doi ani frumoşi la Remat şi m-am înţeles bine cu toată lumea. Cred că voi fi primit bine de public”, a declarat jucătorul Dan Borota.
Înaintea acestui meci, Remat Zalău se află pe primul loc în clasament, cu 49 de puncte, în timp ce băimărenii sunt pe locul 4 cu 37 de puncte. În partida tur, Remat s-a impus greu în Baia Mare, sălăjenii câştigând cu 3-2.

Meciul se anunţă unul dificil, între două echipe dornice de victorie. Băimărenii vin după trei meciuri fără greşeală şi trec printr-o perioadă bună, având moralul ridicat, în timp ce sălăjenii au suferit de curând prima înfrângere din sezon, în deplasarea de la Constanţa, de pe 15 februarie, unde au pierdut cu un 0-3 categoric. Rematul are nevoie de victorie în meciul de astăzi, pentru a se menţine pe fotoliul de lider al Diviziei A1, în timp ce Ştiinţa vrea să îşi consolideze locul 4 şi să îşi asigure calificarea în careul de aşi.

Etapa a 21-a a Diviziei A1 mai are programate următoarele meciuri: Universitatea Cluj – CSU Galaţi, CSM Bucureşti – Dinamo, Unirea Dej – SCMU Craiova şi Steaua – VCM LPS Piatra Neamţ. Meciul Tomis Constanţa – Universitatea Timişoara a fost amânat pentru data de 28 februarie şi se va juca la Bucureşti.

Clasament Divizia A1:

1. Remat Zalău – 49
2. Tomis Constanţa – 48
3. Dinamo Bucureşti – 39
4. Ştiinţa Explorări – 37
5. VCM LPS Piatra Neamţ – 33
6. Steaua Bucureşti – 27
7. Unirea Dej – 26
8. SCMU Craiova – 24
9. CSM Bucureşti – 22
10. “U” Cluj – 15
11. CSU Galaţi – 6
12. Universitatea Timişoara – 4

Publicat in: Sport Etichete: baia mare, maramures, sport, volei

Articole similare

  • Vacanţă scurtă pentru voleibalişti
  • Consiliul Judeţean a alocat 1.700 mii lei pentru echipele băimărene de rugby, volei şi handbal de prim eşalon
  • Explorări va juca pentru Cupa Balcanică
  • Piatra Neamţ s-a apropiat de Explorări
  • Performerii, premiaţi la Gala Sportului Băimărean
  • Minaur vs. Oradea: remiză în derby-ul pentru promovare
  • HCM-ul s-a impus în faţa Craiovei
  • Explorări joacă miercuri, la Cluj
  • Meciul Explorări – CSU Galaţi a fost amânat
  • Ştiinţa Explorări se menţine pe locul 5

Contact JDD | Termeni si conditii

Inapoi sus

Copyright © 2012 JDD. Toate drepturile rezervate. Dezvoltare web WebRaptor. Log in