Oradea va avea în sfârşit mult aşteptata parcare subterană cu aproximativ 400 de locuri de parcare pe strada Independenţei
Primarul Ilie Bolojan a semnat ieri, un protocol de colaborare cu S.C. RCS&RDS S.A. şi Administraţia Bazinală „Ape Crişuri”. Acest protocol are ca obiect executarea coerentă a proiectelor privind construcţia unei parcări subterane, pe str. Independenţei şi reabilitarea concomitentă a malului stâng al Crişului Repede, pe sectorul cuprins între pasarela pietonală (aflată în vecinătatea Facultăţii de Medicină şi Farmacie) şi Podul Central.
Sute de noi locuri de parcare
„ Acest proiect este important, atât pentru felul în care va arăta ambientul central, cât şi pentru funcţionalitatea zonei centrale. Avantajele acestui parteneriat vor fi reciproce. Parcarea subterană, care va rezulta, va avea aprovimativ 400 de locuri. Având în vedere schimbările care au loc în zona centrală, respectiv transformarea în pietonal a str. Vasile Alecsandri, dar şi a spaţiului cuprins între Palatul Vulturul Negru şi Biserica cu Lună, noua parcare subterană va avea rolul de a prelua autovehiculele, care parchează momentan în aceste zone. Cel mai probabil, parcarea va fi construită pe trei nivele subterane, la cca 10 m sub sol. Deasupra aceste parcări se intenţionează amenajarea unei zone verzi”, a afirmat primarul Ilie Bolojan.
Parteneriat public- privat pentru parcare
Protocolul prevede că, Administraţia Bazinală „Ape Crişuri” va demara prima etapă a lucrărilor. Aceasta va asigura o cale de acces spre malul stâng al Crişului Repede, prin intermediul unei rampe executate în parcarea existentă de pe str. Independenţei. Totodată, Administraţia Bazinală va amenaja malul stâng al Crişului pe tronsoanele: în amonte de podul central şi până la limita spaţiului de parcare existent în str. Independenţei, dar şi în aval de pasarela pietonală (aflată în vecinătatea Facultăţii de Medicină şi Farmacie) – până la limita spaţiului de parcare existent în str. Independenţei.„Ceea ce ne dorim este, realizarea unui ansamblu arhitectural întreg, care să se întindă de la PodulDaciapână la Aleea Gojdu”, a spus Pasztor Sandor, directorul Administraţiei Bazinale „Ape Crişuri”. Conform protocolului, Primăria Oradea împreună cu S.C. RCS&RDS S.A va realiza cea de-a doua etapă a lucrărilor, care vor consta în executarea parcării şi în amenajarea malului stâng al Crişului Repede – pe tronsonul limitrof spaţiului de parcare existent în str. Independenţei, în conformitate cu proiectul executat în aval şi amonte de parcare, de către Administraţia Bazinală „Ape Crişuri”.Locurile de parcare vor fi împărţite proporţional, între municipalitate, căreia îi revine cca 70% şi firma RCS&RDS S.ACostul lucrărilor de executare a parcării situate pe str. Independenţei şi a tronsonului de mal aferent va fi integral suportat de către Primăria Oradea şi RCS&RDS S.A, în urma semnării acordului de asociere, proporţional cu suprafeţele de teren deţinute. În perioada următoare va fi finalizat studiul de fezabilitatea, după care până în luna mai se va realiza proiectul tehnic. Apoi, se va trece la derularea procedurilor de licitaţie


