18/05/2012
  • Contact
  • Mica publicitate

JDD Bun de citit

Cotidian online regional

  • Bihor
  • Bistrita-Nasaud
  • Cluj
  • Maramures
  • Salaj
  • Satu-Mare
  • Acasa
  • Actualitate
  • Eveniment
  • Economic
  • Administratie
  • Politica
  • Educatie
  • Sanatate
  • Sport
  • Timp liber

“Oscar în Folclor” pentru sălăjeanul Ioan Iluţ

20/02/2012 de catre Alina Pop Leave a Comment

Fostul conducător al Ansamblului Folcloric “Meseşul”, Ioan Iluţ, a primit premiul „Oscar în Folclor”, conferit de Uniunea Internaţională a Federaţiilor Grupurilor de Folclor.

Decernarea premiilor a avut loc în cursul lunii noiembrie, în Rusia, în localitatea Celiabinsk, unde alături de sălăjeanul Iluţ au fost premiaţi încă zece folclorişti consacraţi din alte ţări. Profesorul Ioan Iluţ, este primul om de folclor din Sălaj, care graţie performanţelor sale de promovare a folclorului autentic a obţinut Oscarul. Decernarea acestor premii de către IGF are loc odată la patru ani, iar până în prezent  „Oscarul în Folclor” a ajuns şi în judeţele Bistriţa Năsăud şi Gorj.

Ioan Iluţ este primul şi singurul sălăjean de până acum care pentru întreaga sa activitate folcloristică autentică a primit din partea Uniunii Internaţionale a Federaţiilor Grupurilor de Folclor (IGF) premiul „Oscar în Folclor”.

Ioan Iluţ s-a născut la data 21 iunie 1944 în localitatea Tămăşeşti, comuna Ariniş, judeţul Sălaj, (azi în judeţul Maramureş).Primele noţiuni elementare de muzică le-a primit, la  vârsta de 7-8 ani, de la localnicul „Petrea lui Gheorghe a Mării”. La început a cântat din fluier, a ajuns să cânte la clarinet, dar s-a oprit la acordeon, de care nu s-a mai despărţit de la vârsta de 12-13 ani.

A fost dirijorul orchestrei Ansamblului Folcloric “Meseşul”,  cu care a avut numeroase spectacole în judet, în ţara dar şi în străinatate. A realizat 17 albume discografice, la care se adaugă filmări la diferite posturi de televiziune. Ansamblul a fost invitat să participe la festivaluri internaţionale de folclor în Macedonia, Albania, Grecia, Olanda, Italia, Franţa, Ungaria etc.

În îndelungata sa activitate muzicală, peste 47 de ani, Ioan Iluţ a înfiinţat mai multe formaţii muzicale de folclor, printre care „Rapsodia Sălajului”, la Casa Orăşenească de Cultură din Zalău şi „Sălajul” la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, având colaboratori, nume sonore ale folclorului românesc  precum: Sofia Vicoveanca, Lucreţia Ciobanu, Florica Ungur, Nicolae Sabău, Fraţii Petreuş, Angela Buciu, Viorel Costin, Elena Roizen, Gheorghe Turda, Dumitru Sopon etc.

Publicat in: Timp liber Etichete: folclor, Ioan Ilut, oscar, salaj

Articole similare

  • Ansamblul folcloric „Meseşul”, în direct la Radio Cluj
  • Sălăjeni internaţi la UPU în urma înţepăturilor de căpuşe
  • Vindea apă în loc de motorină
  • Referendum pentru desfiinţarea judeţului Sălaj
  • Regal folcloric de valoare la Beiuș
  • Şofer de microbuz care transporta elevi, prins de poliţişti băut la volan
  • 400 de oi şi 180 de miei au pierit azi-noapte într-un incendiu
  • Răceala le-a venit de hac la peste 2.000 de sălăjeni
  • Sub asediul incendiilor
  • Neacordarea de prioritate face victime

Contact JDD | Termeni si conditii

Inapoi sus

Copyright © 2012 JDD. Toate drepturile rezervate. Dezvoltare web WebRaptor. Log in