Lumea sportului din Oradea este în stare de șoc,după ce dimineță antrenorul Pavel Vancea președintele clubului UAMT-U Agora Oradea a fost găsit fără suflare într-o fântână.
Antrenorul orădean a fost găsit de către familie, care a alertat autoritățile. Nimeni nu știe dacă acesta s-a sinucis sau a fost un accident. Pavel Vancea era căsătorit, avea doi copii și recent și-a făcut o casă în comuna Paleu. Tragedia avea să iasă la iveală în cursul acestei dimineți, când pompierii au fost solicitați să degajeze o persoană inecată dintr-o fântână din Săldăbagiul de Munte. Potrivit lt. Camelia Roșca purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana”:”Pompierii militari au fost solicitați în jurul orei 10.10 minute, prin numărul unic de urgență 112, să intervină pentru degajarea unei persoane găsite într-o fântână la Săldăbagiu de Munte. La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri care au acționat cu mijloacele specifice din dotare , precum și un echipaj de terapie intensivă SMURD. Corpul bărbatului a fost scos la suprafață fără suflare, iar medicii nu au mai putut face nimic decît să constate decesul”.Bărbatul găsit fără suflare era nimeni altul decât Pavel Vancea.
Spânzurat în fântână
Martorii prezenți la fața locului susțin că antrenorul s-au fi spânzurat în fântână.Practic acesta și-a legat funia de un suport situat deasupra fântânii și și-a da drumul înăuntru. Corpul neînsuflețit al antrenorului va fi transportat la Serviciul de Medicină legală în vederea efectuării necropsiei. La fața locului s-a deplasat și o echipă criminalistică din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție pentru a stabili împrejurările în care s-aprodus tragedia. Pavel Vancea s-a născut în 1964 maestru al sportului. Acesta este și singurul bihorean membru în Biroul Federa al federației Române de Karate și antrenor second al lotului național de karate tradițional cu care a participat anul trecut la cea de a -XX-a ediţie a Campionatelor Europene de karate tradiţional pentru seniori şi juniori). Acesta este și președinte al clubului UAMT-U Agora Oradea. Alături de președintele orădean, karateka bihoreni au reușit să câștige nu mai puțin de 78 de medalii, 50 (15 aur-21 argint-14 bronz) la campionatele Naţionale şi 28 la cele Mondiale (5 aur-3argint-7 bronz) şi Europene (4 aur-5 argint-4 bronz). Vom reveni cu amănunte.
