Pacientele suferind de fibrom uterin în formă avansată, pot beneficia din această lună de cea mai modernă metoda de extirpare a organului bolnav, fără deschiderea abdomenului, histerectomia laparoscopică. Medicii specialiști în obstetrică – ginecologie de la o clinică privată din Bistrița, coordonați de doctorul Muresan Gavrilas, directorul spitalului, practică de acum acest fel de operație, beneficiind de aparatura laparoscopica necesară, ale cărei costuri depășesc 80 de mii de euro.
Operația în sine se face prin două incizii de un centimetru fiecare, iar recuperarea postoperatorie se face foarte repede, pacienta fiind externată după numai două zile. Cicatricile dispar după aproximativ o lună de la intervenție și nu se face tratament cu antibiotice.
Operații de acest fel se mai practică, spune doctorul Mureșan, doar în încă două clinici din România, la București și Sibiu, iar costurile, pentru asigurații CNAS, nu depășesc 2000 de lei. Aceeași procedură, în străinătate, poate ajunge la 5000 de euro.


