Tragedie în familia Horvath din localitatea bihoreană Budoi. Daniel Gheorghe, în vârstă de 17 ani, unul dintre cei trei copiii ai familiei, a decedat, miercuri, după ce a participat la Crosul organizat de Direcţia Judeţeană de Sport Bihor cu ocazia Zilei Naţionale.
Daniel Gheorghe Horvath, 17 ani, elev al Liceului Teoretic „Jozef Kozacek” din localitatea bihoreană Budoi, a luat startul competiţiei desfăşurate în parcul I.C.Brătianu, din Oradea,alături de alţi 200 de elevi din tot judeţul. El a concurat la cursa de 1.200 de metri, şi i s-a făcut rău la 10 minute după terminarea probei. La faţa locului se afla o ambulanţă care i-a acordat primul ajutor, dar din păcate eforturile depuse de medici au fost zadarnice. „Pacientul a ajuns la unitatea de primire urgenţe pediatrie de la Spitalul Municipal, în stop cardio-respirator. S-a încercat resuscitarea, însă fără rezultat”, a precizat dr. Hadrian Borcea, şeful UPU- Smurd Bihor.
Undă verde de la medical de familie
Tânărul a venit la competiţie însoţit de profesorul de sport de la liceul la care învăţa dar şi de alţi treisprezece colegi. “Este un eveniment tragic, ne pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat. În experienţa noastră de 21 de ani, de când Direcţia organizează aceste competiţii, nu am avut de-a face cu o asemenea tragedie. Din punct de vedere legal suntem acoperiţi. Avem adeverinţa medicală eliberată de medicul de familie care atestă că elevul era apt pentru exerciţii sportive”, a declarat Sorin Buhaş, directorul Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport.
Aşteaptă rezultatul necropsiei
Corpul neînsufleţi a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală şi în funcţie de rezultat se vor face cercetări de către organele abilitate. “Nu am primit deocamdată o înştiinţare de la serviciile de urgenţă privind decesul tânărului, dar în momentul în care o vom primi vom demara o anchetă în conformitate cu toate protocoalele legale”, ne-a declarat Zoie Bitea, director adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.
Nici Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor nu a fost, încă, sesizat cu privire la decesul băiatului din Buhoi. “Poliţia nu a fost încă sesizată de moartea acelui copil, dar în funcţie de rezultatul necropsiei, în cazul în care există suspiciuni, se vor întreprinde cercetări pentru stabilirea circumstanţelor în acesta a decedat”, a precizat inspectorul principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Pasionat de sport
Daniel era unul dintre cei trei băieţi ai familiei Horvath. Era elev în clasa a zecea la Liceul Teoretic „Jozef Kozacek” din Budoi, profilul Filologie. Profesorii liceului spun că acesta era un băiat liniştit, pasionat de sport. “Daniel era un elev mediu, frecventa cu regularitate şcoala şi orele de sport. Am discutat şi cu diriginta lui, care are dosarul medical al fiecărui elev şi nu figura cu probleme de sănătate. Vestea decesului ne-a marcat” a precizat Mihalet Jarka, directoarea liceului Teoretic Jozef Kozacek din Budoi.
Potrivit unor surse mama băiatului ar fi declarat după ce acesta a decedat că fiul ei avea probleme de sănătate încă de la vârsta de un an. „Era un copil cuminte, dintr-o familie cu probleme. Era harnic şi aveam mari speranţe pentru el, chiar dacă nu era unul dintre cei mai buni elevi. Nu a zis vreodată că l-ar durea inima, iar motivările pe care le-a adus la şcoală au fost numai pentru gripă sau răceli de sezon“ a afirmat Cheregi Elisabeta, diriginta băiatului.
Claudia Bonchiş